Friday, October 21, 2011

Comedy Cluj 2011 - Din dragoste cu cele mai bune intenții


Marele eveniment al zilei la Comedy a fost avant-premiera ultimului film al lui Adrian Sitaru, „Din dragoste cu cele mai bune intenții” (sau, pe englezește, doar ”Best Intentions”), laureat la Locarno cu premiul pentru regie și pentru cel mai bun actor. Alex (Bogdan Dumitrache) primește un telefon în primele minute ale filmului, în care află că mama sa a avut un atac cerebral. Imediat, pleacă din București înspre micul oraș de pe undeva din județul Hunedoara, unde începe să trăiască aventura tipică aparținătorului unui pacient român: prima idee care apare este să o mute pe mama sa la Cluj (sau la București sau la Timișoara), pentru că doctorii sunt cum sunt, condițiile din spital sunt cum sunt și, bineînțeles, toate cunoștințele sunt experți în probleme medicale și trebuie să își spună/impună părerea.


Nu mi-a plăcut foarte mult primul film al lui Adrian Sitaru, „Pescuit sportiv”, pe care l-am văzut proiectat în competiție la un festival de film din Franța pentru filme de debut. Dar mi-a plăcut scurt-metrajul său, „Colivia”, și, bineînțeles, Sitaru este unul dintre cei doi regizori ai serialului HBO „În derivă”. Impresia generală pe care mi-o lasă Sitaru este că poate fi un regizor versatil și are șansa de a aduce ceva nou în cinematografia românească. Prima sa „inovație” a fost folosirea exclusivă a unghiurilor subiective în „Pescuit sportiv” (procedeu ușor obositor de la o vreme). Acestea sunt reluate în ”Best Intentions”, însă nu se bucură de aceeași exclusivitate. Începutul și sfârșitul filmului sunt filmate „normal” și pe parcurs există mai multe scene în care personajul principal se găsește singur, care sunt redate, de asemenea, prin unghiuri obiective, care - deși distante - parcă reușesc să transmită mai bine starea în care este personajul în acele momente. Nu sunt convins de folosirea unghiurilor subiective și cred că Sitaru le va abandona încet-încet în filmele următoare, dar în ”Best Intentions” nu deranjează așa tare.

 
Sitaru a evoluat foarte mult de la „Pescuit sportiv”. În primul rând, ca scenarist: filmul are mai puține cuvinte, dar mult mai multe personaje, dar Sitaru evită să folosească toate perspectivele diferite în aceeași scenă, iar intuiția îmi spune că scenariul conținea indicații clare de imagine. Și, în al doilea rând, ca regizor, iar acest lucru se vede în jocul actorilor, cu care pare să fi lucrat destul de mult (sau măcar destul de serios) și în cadrele parcă mai lungi și mai atent construite. Deși este departe de a fi un film perfect sau de a fi o revelație, „Din dragoste cu cele mai bune intenții” traduce pe ecran o realitate în esență banală (toți trecem prin așa ceva până la urmă) cu destul meșteșug încât să capteze atenția privitorului pentru 100 de minute. Unul dintre cele mai bune filme românești ale anului.
„Din dragoste cu cele mai bune intenții” va avea premiera oficială în România vinerea viitoare (28 octombrie). Din distribuție mai fac parte Natașa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore și Adrian Titieni (probabil actorul preferat al lui Sitaru).

No comments: