Friday, June 10, 2011

TIFF 2011 - Ziua a VI-a: Sfârșitul e aproape...


Cele două titluri (înșelătoare) din Competiția oficială prezentate astăzi sugerează catastrofe naturale: Vulcanul și Potopul.

Primul este o dramă islandeză, debutul în lungmetraj al lui Rúnar Rúnarsson. Personajul principal este un proaspăt pensionat pe nume Hannes (actorul aduce cu un Herzog mai bărbos și mai morocănos), care inițial este suicidar, dar încet încet apare dorința de a se schimba și de a-și reface relațiile cu soția și copiii, afectate de atitudinea sa mohorâtă. Mi-a plăcut filmul, este frumos filmat și bine jucat (posibil premiu de interpretare). Drama personajului este autentică, schimbarea sa este credibilă, iar decizia pe care acesta o ia înspre finalul filmului vine ca o concluzie logică a ce am văzut până atunci.


„Potopul”, în schimb, provine din Israel/Canada și aduce a A Serious Man light… Foarte light. Este o semi-dramă manipulantă, avându-l în prim-plan pe tânărul Yoni (care urmează să aibe Bar Mitzvah-ul peste câteva zile) și familia sa foarte disfuncțională: mama e adulteră, tatăl e suspendat de la lucru pentru că e stoned toată ziua, iar ambii părinți preferă să îl țină pe fratele oligofren al lui Yoni într-o instituție… Cam multe drame pentru un film atât de mic. Și, cu excepția unei singure scene (care se petrece într-o barcă), nu mi-a plăcut deloc cum a fost filmat (e drept, însă, că nici proiecția cu a fost corespunzătoare).



No comments: