Häxan (Danemarca/Suedia, 1922)

Häxan

(Danemarca/Suedia, 1922)

Regia: Benjamin Christensen

Cu: Maren Pedersen, Clara Pontoppidan, Benjamin Christensen, Tora Teje.

Rating: 5/5

Analiză a superstițiilor, persecuțiilor și temerilor pe care le-au inspirat, de-a lungul timpului, practicile vrăjitorești, ambițiosul și vizionarul proiect al lui Benjamin Christensen oscilează între documentar, reconstituiri istorice, scheciuri despre vrăjitoare, Inchiziție și tortură sau chiar - bazat pe mărturisiri adevărate ale unor femei acuzate de vrăjitorie - secvențe supranaturale și (proto-)horror, precum imaginarea unui Sabat al Vrăjitoarelor, în care sunt recreate ritualuri precum consumarea nou-născuților nebotezați, călcarea în picioare a crucii și ceremonia pupării fundului Diavolului, în timp ce alți împielițați profită de trupurile goale ale tinerelor vrăjitoare.

Filmul întrebuințează, cred, abosulut toate tehnicile și procedeele pe care le avea la îndemână la acea vreme. De la animație simplă, la animație stop-motion, obturări ale unor părți din cadru, suprapuneri, machete, etc. Construcția cadrelor este superbă. Prin jocul planurilor, Christensen pune câteodată în același cadru 3 sau 4 scene diferite, amintind de ilustrațiile medievale care sunt prezentate în secțiunea mai de documentar de la începutul filmului (sau de un tablou de Hieronymus Bosch). Filmul excelează și la capitolul machiaj (punerea pe ecran ființelor supranaturale a necesitat cu siguranță multă imaginație, inventivitate și talent) și recuzită (amintesc câteva obiecte-cheie: mâna unui mort din care vrăjitoarele desprind un deget, nou-născutul nebotezat din care sângele curge pe pământ etc.). 

Modul în care se face trecerea de la un tablou la altul (filmul este împărțit în 7 episoade) sau de la documentar la reconstituire este foarte natural, iar faptul că asistăm la un film în care realizatorul intervine de ori câte ori vrea să sublinieze ceva nu deranjează. Filmul este mut, dar modul în care a fost realizat (în special ritmul pe care Christensen îl impune) exclude posibilitatea ca acest film să fi fost făcut cu cuvinte (eventual ar fi putut fi narat, ceea ce s-a și îmtâmplat, în anii '60 ieșind pe ecrane o versiune scurtată povestită de William S. Burroughs). 

Christensen se apleacă asupra subiectului cu ochiul unui om de știință, căutând surse istorice și vorbind cu cercetători și doctori, iar - în tabloul final - investigând legătura dintre acțiunile vrăjitoarelor și simptomelor unor boli psihice (denumite sub termenul generic de „isterie”). Cu toate acestea, lui Chrsitensen nu-i lipsește umorul, precum în secvența în care ni se spune că una dintre actrițe a dorit să încerce un anumit instrument de tortură și vedem efectul pe care acesta îl provoacă. De asemenea, regizorul nu se teme de „senzațional” și - chiar dacă a fost cenzurat imediat - a filmat nuduri, acte de depravare sau secvențe care par mai degrabă desprinse dintr-un horror supranatural modern.

”Häxan” este un film unic, care transcede genurile cinematografice la un moment la care acestea nici nu erau bine definite și care pune în valoare toate mijloacele de expresie ale limbajului cinematografic.