Thursday, July 15, 2010

RO 2010 - Partea a 4-a: WebSiteStory

WebSiteStory
(Romania, 2010)



Regia: Dan Chișu
Cu: Crina Semciuc, Diana Gurscă, Oreste

Rating: 1/5

Al doilea debut al anului îi aparține lui Dan Chișu, despre care nu știu prea multe și nici nu mă înteresează (?) așa mult. Premisa de la care pornește „WebSiteStory” este ideea că îi ziua de azi e mai ușor decât niciodată pentru absolut oricune să ia o cameră de filmat și să facă un film, să înregistreze accidente, ieșiri, întâlniri, întâmplări sau doar să țină un video-jurnal, iar toate acestea se pot regăsi pe unul dintre cele câteva site-uri de internet dedicate auto-broadcast-ului.

Povestea, pe de altă parte, se prezintă în felul următor: avem două prietene. Una are ceva issues (taică-su, colegii de la liceu, bla-bla) și ține un videoblog kinda despre asta, iar a doua tocmai află un adevăr șocant de la părinții săi. Cele două ies în oraș, a doua se îmbată criță, sunt agățate de două personaje dubioase (Ficat și Albanezu?), a doua leșină, în timp ce prima (cea cu issues) este violată și călcată cu mașina (NU în această ordine). Trezindu-se, prietena ei află ce s-a întâmplat și jură să se răzbune. Numai că din când în când, filmul cam uită de chestia asta, așa că mijlocul filmului e ocupat de un flirt cu un posibil boyfriend cu pretenții de stand-up comedian, iar răzbunarea este amânată până când nu îți mai pasă.

Din premisă au mai rămas câteva frânturi din jurnalul Mirei (parcă așa o chema pe prima tipă), o confesiune a prietenei care deschide și închide filmul și câteva clipuri amuzante luate de pe youtube pe genericul de final. Execuția filmului este mai mult decât amatoricească. Chiar barbară, pe alocuri... Alteori pur și simplu de prost gust: după ce vedem o confesiune pe blog, asistăm la un show de stand-up în care își bat joc de chestia asta. La fel, dupa viol și omor. Cameo-urile nu pot salva filmul ăsta, fie ele Dragoș Bucur sau reportera care acum mulți ani râgâia pe o casetă clandestină a Antenei 1 interceptată de cârcotași. Oreste, total nepotrivit în rolul de dur, reușește să se ridice din mâlul care este acest film și să fie destul de campy cât să fie suportabil.

Concluzie: ”Redacted”, un film de Brian DePalma care nu mi-a placut foarte mult, prezintă evenimente din viața unor soldați americani în Irak doar prin intermediul înregistrărilor video ale acestora. Dar filmul este și versatil din punctul de vedere al explorării tehnicilor digitale, în special în secvența - care se leagă cu filmul lui Chișu - în care diferiți oameni obișnuiți reacționează pe YouTube la atrocitățile comise de soldați. În acest debut de mileniu III, în plină epoca digitală, când tehnologia și mijloacele de distribuție par a fi la îndemâna tuturor, este, poate, nevoie de o reexaminare a ceea ce înseamnă cinema și, neapărat,  de găsirea a noi expresii și limbaje cinematografice.”WebSiteStory” nu are nimic din toate acestea. E un kitsch ieftin și prost.

No comments: